STUDENTUL - PARTENER AL PROFESORULUI

IN ACTIVITATEA EDUCATIVA

 

 

Monica Turturean

 

 

O indelungata perioada de timp s-a acordat o deosebita importanta dimensiunii cognitive a procesului instructiv-educativ, considerandu-se ca educatia nu inseamna doar acumulare de informatii, de cunostinte care apoi pot fi valorificate practic; cu timpul, s-a constatat ca si dimensiunea psihosociala joaca un rol semnificativ in activitatea educativa.

Climatul psihosocial al orelor de curs, de seminar sau de lucrari practice, atmosfera generala care predomina pot influenta reusita studentilor. In activitatea de invatare au loc interactiuni repetate intre profesor si studenti ce pot conduce la influentare reciproca si la atingerea tuturor obiectivelor propuse.

Profesorul se implica in activitatea didactica cu intreaga sa personalitate, investeste afectiv, isi impartaseste experienta cognitiva si de viata studentilor sai, stabilind anumite raporturi, anumite relatii cu acestia. Relatiile pe care le stabileste cu acestia depind atat de structura sa de personalitate si de stilul de conducere a activitatii educative, cat si de trasaturile individuale si de grup ale studentilor.

Profesorul trebuie sa cunoasca nivelul pregatirii fiecarui student, capacitatile intelectuale, trasaturile de personalitate, cat si status-ul sau in cadrul grupei. In acelasi timp, este necesar sa cunoasca fenomenele de natura psihosociala ce au loc in respectiva grupa.. Pentru aceasta, el poate alcatui sociograma grupului, stabilind relatiile de influentare unilaterala, cele de influentare reciproca, cat si cele de influentare neutra dintre studenti. Profesorul nu trebuie sa se situeze deasupra normelor, legilor grupului, ci sa le respecte si sa se adapteze lor, pentru a dobandi increderea si respectul grupei, absolut necesare pentru a se putea realiza comunicarea didactica, si, implicit, activitatea de predare-invatare.

Studentii sunt animati de anumite stari, de anumite trasaturi de caracter: colegialitate, invidie, egoism, altruism, spirit de competitie, etc. Toate aceste trasaturi trebuie sa fie cunoscute de catre profesor pentru a le diminua pe cele conflictuale care exista intre studenti si pentru a le valorifica la maxim pe cele cu caracter pozitiv. (cf. I. Albulescu, M. Albulescu, 2000).

Profesorul trebuie sa se ocupe de fiecare student in parte, mai ales la seminarii si la laboratoare, dar fara a neglija grupul. Este necesar sa-si stimuleze studentii pentru a colabora si pentru a-i transforma in parteneri in actul didactic pentru ca, conform definitiei, cei care sunt parteneri intr-o anumita activitate, fac tot posibilul pentru ca acea activitate sa se desfasoare in conditii normale.

Deci, parteneriatul profesor-student este absolut necesar in activitatea educativa. Pentru ca aceasta relatie sa existe, profesorul trebuie sa-l investeasca pe student cu o anumita credibilitate, cu o anumita putere, sa-l considere o persoana matura, responsabila pentru tot ceea ce face si ceea ce gandeste. Nu trebuie considerat a fi un obiect al actiunii educationale, ci un subiect al acesteia, un participant activ la propria formare.

Profesorul va „insamanta” ideea ca amandoi (atat acesta, cat si studentul) trebuie sa invete permanent pentru a face fata cerintelor cu caracter instructiv-educativ. Astfel, acestia trebuie sa fie pregatiti permanent, sa fie la zi cu ultimele noutati din domeniul respectiv. Profesorul va sugera studentilor ca el are foarte multe de invatat de la acestia pentru ca puterea de asimilare a acestora este mult mai mare decat a lui , ei fiind destul de multi, iar profesorul doar unul singur. Profesorul va reusi sa le cultive increderea in fortele proprii si sa-i faca sa inteleaga ca atat el, cat si studentii se fac raspunzatori de calitatea activitatii instructiv-educative.

Profesorul le va dezvolta spiritul critic, gandirea critica atat in legatura cu informatiile pe care le recepteaza, cat si cu propriul lor mod de a fi si de a actiona, ajutandu-i in cazul in care acestia solicita, sa-si dezvolte mai mult punctele forte si sa-si anihileze punctele slabe care le ingreuneaza foarte mult procesul de cunoastere, dezvoltarea profesionala si personala a lor.

Atmosfera din sala este una de securitate, incredere in fortele lor proprii, incurajand reusitele fiecarui student, motivandu-i sa participe la activitati, nesanctionand prea grav micile esecuri, punandu-i in situatia de a trage invataminte de pe urma lor, astfel reusind sa stabileasca o relatie de simpatie intre acesta si studentii sai.

Indicat ar fi ca inca din primele ore de curs, seminar sau de lucrari practice profesorul sa reuseasca sa-i trateze ca pe niste adulti care iti doresc foarte mult sa participe activ la propria formare si impreuna cu acestia sa stabileasca continutul informational care trebuie parcurs in respectivul semestru sau an universitar, maniera de organizare a activitatilor didactice, precum si modalitatile de evaluare continua si finala. Tot in primul seminar profesorul trebuie sa fie deschis la sugestii, la propuneri in legatura cu aspectele de mai sus. Ideea de baza este ca studentul sa inteleaga ca poate gasi in profesor un colaborator, un partener care vrea sa il ajute, sa il sprijine ori de cate ori este necesar.

Este dificil de stabilit o relatie de colaborare, de parteneriat cu studentii daca profesorul nu acorda o mare importanta vietii afective a studentului. Pentru aceasta, profesorul trebuie sa fie o persoana empatica care intelege atitudinile, sentimentele care-i mobilizeaza pe studenti si care respecta viata personala a acestora si, in unele cazuri, chiar tine cont de ea pentru ca multe situatii personale reclama o anumita conduita scolara.

Identificarea empatica cu studenti faciliteaza comunicarea si cunoasterea, contribuind la obtinerea unor performante scolare bune si la un randament ridicat. Profesorul trebuie sa aiba capacitatea de a cunoaste studentul si de a-l intelege daca vrea sa stabileasca cu acesta o relatie de parteneriat. In acelasi timp, participand la emotiile si sentimentele lor, impartasind impreuna starile lor afective, devin complici la propria formare, dezvoltare (cognitiva, afectiva, etc.), dar, in acelasi timp, profesorul poate face predictii in legatura cu comportamentul viitor al studentilor, in legatura cu evolutia profesionala ulterioara a acestora.

Ca partener al studentilor, profesorul se ocupa foarte mult de educatia lor, misiune destul de dificila la aceasta varsta, dar nu si imposibila. El trebuie sa dezvolte virtuti sociale, sa ii ajute sa-si gaseasca propria identitate, pentru ca „…inainte de a transmite valori cognitive, profesorul transmite valori morale si ii asista pe studenti in insusirea acestora, prin sublinierea importantei semnificatiei unor sentimente precum cel de satisfactie a reusitei, cooperarii, respectului pentru realizari, etc. …Rolul de educator al profesorului…este acela de a trezi „virtuti”, de a forma caractere” (A: Neculau, 1998).

Astfel, profesorul are de indeplinit o sarcina complexa, care cere mult devotament pentru profesie, tact pedagogic, respect pentru ceilalti (in special pentru studenti), tratarea lor ca pe niste fiinte egale lui si desfasurarea activitatii didactice ca partener al studentului, ca sfatuitor si, mai ales, ca educator.

 

 

 

Bibliografie

 

 

Albu Gabriel, In cautarea educatiei autentice, Ed. Polirom, Iasi, 2002

 

Cozma Teodor (coord.), Psihopedagogie, Ed. Spiru Haret, Iasi, 1994

 

Cucos C-tin (coord.), Psihopedagogie-pentru examenele de definitivare si grade didactice, Editia a II-a revazuta si adaugita, Polirom, Iasi, 2002

 

Ion, Dumitru Al. Meseria de profesor si exigentele cercetarii sale, Revista de Stiinte ale Educatiei, anul III, nr. 2 (5), Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2001

 

Vaideanu George, Educatia la frontiera dintre milenii, Ed.Politica, Bucuresti, (1988)

 

Vaideanu George, Modernizarea invatamantului superior, Institutul de Stiinte Pedagogice

 

Vintanu Nicolae, Educatia universitara, Ed. Aramis, Bucuresti, 2001

 

*** MEN, Dezvoltarea educatiei permanente in Romania, 1998

*** www.cepes.ro

*** www.men.ro