EUPHIDAS – European Philosophical Databases Systems

LIBERTATE ŞI LIBERALISM

Marius Vatavu

Cadrul interdisciplinar al discuţiei despre libertate. Prezentarea unei doctrine politice sau încercarea de recuperare a unor idei care nu au fost validate de către timpul în care au fost emise se reduce aproape întotdeauna la un conflict axiologic pentru întîietatea unei valori sau alteia. Liberalii fixează libertatea în vîrful piramidei valorilor, social-democraţii văd în egalitate soluţia pentru promovarea democraţiei, iar conservatorii apără identitatea cetăţenilor prin tradiţie.Aceste trei moduri democratice de gîndire s-au nuanţat din ce în ce mai mult odată cu ipostazierile lor în actul de guvernare. În fiecare doctrină, nuanţările au creat o ierarhie mai complexă a valorilor prin conflicte în plan secund, dînd naştere la diverse curente specifice (spre exemplu în liberalism avem: liberalismul perfecţionist, cel politic, cel al drepturilor naturale etc..). Unele curente liberale au maximizat libertatea cum ar fi ultralibera-lismul, altele au înclinat pentru controlul statului în anumite sectoare. Se păstrează aşadar parametrii tezei contractualismului: manifestarea individului, manifes-tarea statului, cît şi relaţia care, în stare de echilibru, se transformă în acordul dintre cetăţean şi guvernare. Orice direcţie dintr-o doctrină politică care se vrea suport pentru o formă de guvernare, porneşte de la o definiţie a individului şi de la delimitarea rolului statului. A prezen-ta un set de valori specific înseamnă a dicta direcţia de guvernare. În acest fel discuţia despre valori care este afirmată în interiorul doctrinelor politice, cîştigă nu nu-mai un cadru real ci şi unul etern actual. Astfel, “valoarea unei doctrine politice se relevă şi în funcţie de poziţia pe care o are faţă de afirmarea şi promovarea idealurilor democraţiei şi a realizării umane, atît în intensiune căt, mai ales, în planul modal-acţional, care relevă impactul doctrinei cu viaţa, cu praxis-ul politic”[i]

Chestiunea centrală supusă aici rezolvării este argumentarea tezei că maximizarea libertăţii (promovată şi garantată numai de societatea liberală) accelerează procesul de tranziţie .

Pentru o metodă ce se vrea operaţională, vom prefera o pledoarie exhaustivă, în locul înlănţuirii infle-xibile a discursului ştiinţific care ar fi mult prea specială în cazul de faţă. În abordarea valorilor mai utilă este deschiderea problemei (pentru surprinderea a cît mai multe aspecte) decăt obţinerea unei soluţii conjuncturale.

Libertate şi individ. Orice definire a individului se face plecînd de la caracterisicile lui fundamentale. Pornind de la faptul că universul discursului se ocupă doar de individul aflat în relaţia lui cu statul putem stabili ca esenţă a acestui individ manifestarea lui în societate. Această manifestare a individului este garantată de libertate. Pledoaria pentru libertatea individului depăşeşte întotdeauna cadrul teoretic. Libertatea nu poate fi privită doar ca o stare metafizică, ci prezintă şi o latură socială, între indivizi. A privi libertatea doar din prima ei înfăţişare înseamnă a o priva de sensul ei profund şi anume acţionalitatea. Voinţa libertăţii este de a se manifesta. Astfel, în acest univers al discursului, individul se defineşte prin intermediul libertăţii sale. În cadrul unei societăţi, o fiinţă umană devine individ în momentul în care îşi foloseşte libertatea pentru pentru a se desprinde de masă. Individul devine acea fiinţă umană conştientă de propria-i libertate şi care acţionează în spaţiul circumscris de ea. Este greu de imaginat acum un homo faber care nu are libertatea de a crea, sau un res cogitans fără libertate de expresie.

De cealaltă parte, în societăţile simţitor etatizate, se produce o marginalizare a individului în detrimentul statului, creativitatea individuală sucombă în faţa celei colective. Libertatea este esenţială pentru a lăsa loc imprevizibilului şi neprevăzutului (creaţia este clar ceva imprevizibil) faptul ca oamenii nu sunt atît de întelepţi încît să vadă şi să prevadă adevărul conduce clar spre ipoteza ca oamenii nu pot fi dirijaţi de o mînă de cetăţeni. Tot aici, demistificarea individului este produsă şi de structurile complexe propuse de stat (birocraţia). Statul, dacă îşi urmăreşte demersul teleologic şi anume cel de asigurarea democraţiei, va trebui să renunţe la pro-gramele de asistenţă socială. În viziunea ultraliberalilor, limitarea acţiunii statului e într-un perfect acord cu progresul societăţii.

A vorbi despre relaţia care ar trebui să fie între individ şi stat coincide de fapt cu reconsiderarea contractului social pe care îl propune fiecare guvernare. Pentru actualitatea şi realitatea demersului propus e necesară introducerea unui nou parametru şi anume societatea în tranziţie. Acest tip de societate suferă un proces de transformare fundamental atît la nivelul valorilor cît şi la nivelele economic, social, politic. Specificul societăţii creează şi un specific de guvernare. Această aserţiune ne spune că nu există două guvernări identice şi în consecinţă nu se poate crea o reţetă universală pentru actul de conducere al unei societăţi. Trebuie atribuit un rol semnificativ mentalităţilor deoa-rece, o relansare economică are la bază şi conştiinţă a cetăţeanului (spre exemplu relansarea Germaniei la scurt timp după al II-lea război mondial).

Prin maximizarea libertăţii înţeleg extinderea orizontului de proprietate. Maximizarea libertăţii este cerută de argumente formulate atît în teorie cît şi în practică.

Libertate şi progres. Maximizarea libertăţii conduce la progresul intelectual şi cultural. Dacă privim scara umanităţii într-un sens evolutiv atunci vedem că progresul este produs de individ şi nu de către colectivitate. Actul de creaţie sau de educaţie este unul individual şi nu unul colectiv. Încurajarea individua-lismului (în sensul lui pozitiv) conduce la progresul unei societăţi în formare. Progresul tehnic, educaţiei, cultural se realizează doar într-un cadru care asigură individului libertatea necesară, pentru manifestarea propriilor capacităţi şi abilităţi. Liberalismul asigură nu numai cadrul teoretic ci şi unul practic pentru manifestarea avantajelor individualismului. Cei care trăiesc în sisteme-le democratico-liberale se află într-o permanentă agitaţie şi mişcare mînaţi de nevoia de a descoperi ceva nou, care să le îmbunătăţească viaţa. Maximizarea libertăţii este cerută de un individ care simte că are nevoie de un spaţiu mai larg pentru desfăşurarea unor activităţi dezirabile.

Libertate şi realitate economică. Este greu de vorbit astăzi de gradul de realitate al unei doctrine politice fără o amănunţită analiză economică. De aceea, este imperios necesar de introdus argumentul economic ca unul dintre principalii artizani în validarea gradului de aplicabilitate al unei doctrine. Până nu demult, statului i se acordau sarcini multiple deoarece, mentalitatea individului nu era pregătită pentru o mai mare responsa-bilitate. În plus, nici economia nu era pregătită pentru acest pas. Totuşi marea turnură în economie a fost la sfărşitul anilor 70. Etatiştii, puternic susţinuţi la nivel teoretic de intervenţionismul lui Keynes au pierdut înfrun-tarea cu libertarienii ce pledau pentru monetaris-mul lui Friedman. Până la începutul anilor 80, “experienţa ne arăta că în multe economii de piaţă inflaţia şi şomajul erau invers corelate. Aceasta înseamnă că un şomaj mai scăzut poate fi cumpărat cu o inflaţie mai ridicată”[ii]. Cu alte cuvinte, prin stimularea cererii agregate, guvernul poate reduce şomajul cu costul unei inflaţii mai mari (relaţia este cunoscută sub denumirea de curba Philips). Între anii 70-80 relaţia exprimată de curba Philips dispare. Atât inflaţia cât şi şomajul cresc. Acest fenomen este numit “stagflaţie”. Acum lucrurile par a fi clare că inflaţia persistentă crează anticiparea unei situaţii similare. Astfel intervenţionismul statului în economie pierde cel mai puternic aliat: protecţia socială. În plus între inflaţia duce la creşterea preţului care implică scăderea puterii de cumpărare a consumatorului şi implicit la deprecierea nivelului de trai (raţionament făcut în condiţiile în care ceilalţi parametri economici sunt constanţi).

Realitatea anilor ce au urmat a fost de partea lui Friedman.Dacă Keynes a văzut soluţia în reducerea şomajului-intervenţia statului prin cheltuieli bugetare masiveÞcererea de consum se măreşteÞexpansiune economicăÞocuparea forţei de muncă, adică scăderea şomajului, raţionament numit deficit spending-Friedman a propus reducerea cheltuielilor de stat şi politică de creştere a profiturilor. Acest conflict ideologic între Keynes şi Friedman a afirmat că problema fundamentală a unei economii nu este şomajul, ci profitabilitatea sectoarelor economice. Astăzi se observă că ţări precum Germania şi Franţa(în ultimii ani cu un şomaj de pînă la 12%) au asigurat un nivel de bogăţie şi cel mai confortabil standard de viaţă pentru cetăţenii lor.

Retragerea maxim posibilă a statului din economie, promovată de Friedman, pentru a da o mai mare libertate agenţilor economici, devine o necesitate atunci cînd vorbim despre o societate în tranziţie. Un stat cu prerogative mai mari ”are rost numai într-o ţară care a depăşit sărăcia şi înapoierea tehnică, dispunînd de un surplus al venitului naţional ce poate fi redistribuit mai echitabil”[iii].

O economie, care se vrea performantă într-o so-cietate în tranziţie, nu este concentrată asupra şomajului, ci spre crearea unor produse competitive pe pieţele internă şi externă.

Libertate şi educaţie. Sunt mulţi autori care afirmă că o mai mare libertate (implicit o mai mare responsabilitate) crează un individ mult mai matur. Se afirmă deseori, că individul din societăţile liberale este mult mai activ şi mult mai civilizat. Întelegerea liberalis-mului rezidă în faptul că el promovează o apropiere între individ şi cultură, şi nu o distanţare: “Or, nu se devine liberal pentru că se crede că economia liberală este mai performantă. Ar însemna să se facă din abundenţa materială unicul criteriu al acţiunii umane. A fi liberal înseamnă a avea o anumită idee despre fiinţa umană, capabilă de judecată şi avînd dreptul să decidă ceea ce este bun pentru ea (chiar dacă fiecare este invitat să ceară sfatul întelepţilor şi al experţilor pentru a nu se înşela în viaţă). Economia nu este singura activitate a fiiţelor umane dar prin mijoace economice ele dobîndesc în mod legitim bunurile pe care şi le doresc.”[iv] În acelaşi spirit, Cristian Preda afirmă educaţia liberală ca un motor cultural: “Educaţia liberală este o educaţie în spiritul culturii sau care are drept scop cultura. Produsul finit al educaţiei liberale este fiinţa umană cultivată. Educaţia liberală este contraponderea culturii de masă, a efectelor corozive ale culturii de masă. Educaţia liberală este scara pe care trebuie să o urcăm de la democraţia de masă la sensul originar. Educaţia liberală este efortul necesar pentru fondarea unei aristocraţii în interiorul societăţii democratice a maselor.”[v]

Libertate şi conştiinţă. Individul liberal este înzestrat cu conştiinţă, cu conştiinţa propriilor libertăţi şi responsabilităţi. Plecînd de la aceste condiţii, etatismul va suferi minimalizări serioase.

O societate în tranziţie are nevoie de un individ activ care să fie sensibil la mişcările(fie în planul mentalităţilor,fie în plan economic) fulgerătoare din interiorul societăţii iar individul liberal are aceste caracteristici. Strategia succesului în tranziţie este legată de schimbarea mentalităţii.Schimbarea mentalităţii pentru a putea fi indeplinită are ca principală direcţie de acţiune atacarea inerţiilor mentale construite într-o societate totalitară. Atacarea conformismului a fost una din principalele izvoare ale liberalismului.

Conştiinţa individului este garanţia adecvării libertăţii maximale.Conştiiţa este acel sentiment al responsabilităţii morale faţă de propria conduită. Lărgim libertatea în momentul în care avem încredere în conştiinţa lui de a respecta libertăţile altuia.După Adrian Paul Iliescu a fi un liberal înseamnă a avea o idee despre fiinţa umană, o fiinţă umană responsabilă. O societate în tranziţie are nevoie de un cetăţean matur, responsabil care prin libera iniţiativă care îi este conferită îşi aduce aportul la progresul multilateral al societăţii.

Asocierea liberalismului cu capitalismul sălbatic şi cu viciile societăţii deschise s-a produs deoarece ”…liberalismul a fost cunoscut in forma simplificata pe care au promovat-o adversarii sai decat in sensul originar.Ea apare ca un discurs mediocru despre valorile terestre,in primul rand despre prosperitate,o masca a exploatarii celor slabi si putini de catre cei bogati si puternici. Liberalismul este o filosofie politică si economică solida care tinteste in libertatea individului si mai putin in exploatare.”

Chestiunea fundamentală care se ridică aici este următoarea:este individul pregătit pentru maximizarea libertăţii? Pînă acum, individul nu era pregătit pentru o libertate maximală.Conştiinţa de clasă socială era adînc impregnată în mentalitatea individului.Rezultatele liberei iniţiative nu erau cunoscute deoarece nu fusese probată o stare de fapt, de acest gen. Maximizarea libertăţii este aplicabilă doar într-o societate în care are un grad de educaţie satisfăcător. În asemenea societăţi există o conştiinţă a responsabilităţilor asumate în contractului social, care face posibilă locuirea împreună şi care ne fereşte de dezastre.Individul liberal propus de Hayek în “Constituţia libertăţii” nu are caracteristicele unui cetăţean egoist şi însingurat, ci a unei fiinţe care este “condamnat” la participarea în societate: ”conştiinţa propriei ignoranţe îl face pe individ liber si simultan il determină să trăiască împreună cu semenii” .

Concluzie. Într-o societate în tranziţie, insurecţia vechilor valori se derulează într-un ritm alert. Individul este forţat să ia în considerare şi să acţioneze într-un spaţiu nou, liber. O societate deschisă reconsideră individul şi-i pune la dispoziţie instrumentele pentru a realiza progresul societăţii. Cel mai important instrument este acordarea unei mai mari libertăţi. Statul primeşte garanţiile, pentru succesul libertăţii sporite, din partea conştiinţei individului. Inerţia unei societăţi poate fi schimbată prin individ activ şi responsabil, un individ educat în spiritul propiei lui libertăţi, un individ liberal.

Bibliografie:

Arne, Jon Isachsen, Understanding the Market Economy, Oxford University Press-1992

Brucan, Silviu, Treptele tranziţiei spre economia de piaţă, Editura Nemira-1999

Maxim, Sorin-Tudor, Politologie, Editura Universităţii Suceava-1999

Michel, Christian, Libertatea, Editura ALL-1997

Preda, Cristian, Liberalismul, Editura Nemira-2000

Note: