STUDENTUL - PARTENER AL PROFESORULUI
IN ACTIVITATEA EDUCATIVA
Monica Turturean
O
indelungata perioada de timp s-a acordat o deosebita importanta dimensiunii
cognitive a procesului instructiv-educativ, considerandu-se ca educatia nu
inseamna doar acumulare de informatii, de cunostinte care apoi pot fi
valorificate practic; cu timpul, s-a constatat ca si dimensiunea psihosociala
joaca un rol semnificativ in activitatea educativa.
Climatul psihosocial al orelor de curs, de seminar
sau de lucrari practice, atmosfera generala care predomina pot influenta
reusita studentilor. In activitatea de invatare au loc interactiuni repetate
intre profesor si studenti ce pot conduce la influentare reciproca si la
atingerea tuturor obiectivelor propuse.
Profesorul se implica in activitatea didactica cu
intreaga sa personalitate, investeste afectiv, isi impartaseste experienta
cognitiva si de viata studentilor sai, stabilind anumite raporturi, anumite
relatii cu acestia. Relatiile pe care le stabileste cu acestia depind atat de
structura sa de personalitate si de stilul de conducere a activitatii
educative, cat si de trasaturile individuale si de grup ale studentilor.
Profesorul trebuie sa cunoasca nivelul pregatirii
fiecarui student, capacitatile intelectuale, trasaturile de personalitate, cat
si status-ul sau in cadrul grupei. In acelasi timp, este necesar sa cunoasca
fenomenele de natura psihosociala ce au loc in respectiva grupa.. Pentru
aceasta, el poate alcatui sociograma grupului, stabilind relatiile de
influentare unilaterala, cele de influentare reciproca, cat si cele de
influentare neutra dintre studenti. Profesorul nu trebuie sa se situeze
deasupra normelor, legilor grupului, ci sa le respecte si sa se adapteze lor,
pentru a dobandi increderea si respectul grupei, absolut necesare pentru a se
putea realiza comunicarea didactica, si, implicit, activitatea de
predare-invatare.
Studentii sunt animati de anumite stari, de
anumite trasaturi de caracter: colegialitate, invidie, egoism, altruism, spirit
de competitie, etc. Toate aceste trasaturi trebuie sa fie cunoscute de catre
profesor pentru a le diminua pe cele conflictuale care exista intre studenti si
pentru a le valorifica la maxim pe cele cu caracter pozitiv. (cf. I. Albulescu,
M. Albulescu, 2000).
Profesorul trebuie sa se ocupe de fiecare student
in parte, mai ales la seminarii si la laboratoare, dar fara a neglija grupul.
Este necesar sa-si stimuleze studentii pentru a colabora si pentru a-i
transforma in parteneri in actul didactic pentru ca, conform definitiei, cei
care sunt parteneri intr-o anumita activitate, fac tot posibilul pentru ca acea
activitate sa se desfasoare in conditii normale.
Deci, parteneriatul profesor-student este absolut
necesar in activitatea educativa. Pentru ca aceasta relatie sa existe, profesorul
trebuie sa-l investeasca pe student cu o anumita credibilitate, cu o anumita
putere, sa-l considere o persoana matura, responsabila pentru tot ceea ce face
si ceea ce gandeste. Nu trebuie considerat a fi un obiect al actiunii
educationale, ci un subiect al acesteia, un participant activ la propria
formare.
Profesorul va „insamanta” ideea ca amandoi (atat
acesta, cat si studentul) trebuie sa invete permanent pentru a face fata
cerintelor cu caracter instructiv-educativ. Astfel, acestia trebuie sa fie
pregatiti permanent, sa fie la zi cu ultimele noutati din domeniul respectiv.
Profesorul va sugera studentilor ca el are foarte multe de invatat de la
acestia pentru ca puterea de asimilare a acestora este mult mai mare decat a
lui , ei fiind destul de multi, iar profesorul doar unul singur. Profesorul va
reusi sa le cultive increderea in fortele proprii si sa-i faca sa inteleaga ca atat el,
cat si studentii se fac raspunzatori de calitatea activitatii instructiv-educative.
Profesorul le va dezvolta spiritul critic,
gandirea critica atat in legatura cu informatiile pe care le recepteaza, cat si
cu propriul lor mod de a fi si de a actiona, ajutandu-i in cazul in care
acestia solicita, sa-si dezvolte mai mult punctele forte si sa-si anihileze
punctele slabe care le ingreuneaza foarte mult procesul de cunoastere,
dezvoltarea profesionala si personala a lor.
Atmosfera din sala este una de securitate,
incredere in fortele lor proprii, incurajand reusitele fiecarui student,
motivandu-i sa participe la activitati, nesanctionand prea grav micile esecuri,
punandu-i in situatia de a trage invataminte de pe urma lor, astfel reusind sa
stabileasca o relatie de simpatie intre acesta si studentii sai.
Indicat ar fi ca inca din primele ore de curs,
seminar sau de lucrari practice profesorul sa reuseasca sa-i trateze ca pe
niste adulti care iti doresc foarte mult sa participe activ la propria formare
si impreuna cu acestia sa stabileasca continutul informational care trebuie
parcurs in respectivul semestru sau an universitar, maniera de organizare a
activitatilor didactice, precum si modalitatile de evaluare continua si finala.
Tot in primul seminar profesorul trebuie sa fie deschis la sugestii, la propuneri in
legatura cu aspectele de mai sus. Ideea de baza este ca studentul sa inteleaga
ca poate gasi in profesor un colaborator, un partener care vrea sa il ajute, sa
il sprijine ori de cate ori este necesar.
Este dificil de stabilit o relatie de colaborare,
de parteneriat cu studentii daca profesorul nu acorda o mare importanta vietii
afective a studentului. Pentru aceasta, profesorul trebuie sa fie o persoana
empatica care intelege atitudinile, sentimentele care-i mobilizeaza pe studenti
si care respecta viata personala a acestora si, in unele cazuri, chiar tine
cont de ea pentru ca multe situatii personale reclama o anumita conduita
scolara.
Identificarea
empatica cu studenti faciliteaza comunicarea si cunoasterea, contribuind la
obtinerea unor performante scolare bune si la un randament ridicat. Profesorul
trebuie sa aiba capacitatea de a cunoaste studentul si de a-l intelege daca
vrea sa stabileasca cu acesta o relatie de parteneriat. In acelasi timp,
participand la emotiile si sentimentele lor, impartasind impreuna starile lor
afective, devin complici la propria formare, dezvoltare (cognitiva, afectiva,
etc.), dar, in acelasi timp, profesorul poate face predictii in legatura cu
comportamentul viitor al studentilor, in legatura cu evolutia profesionala
ulterioara a acestora.
Ca partener al studentilor, profesorul se ocupa
foarte mult de educatia lor, misiune destul de dificila la aceasta varsta, dar
nu si imposibila. El trebuie sa dezvolte virtuti sociale, sa ii ajute sa-si
gaseasca propria identitate, pentru ca „…inainte de a transmite valori
cognitive, profesorul transmite valori morale si ii asista pe studenti in
insusirea acestora, prin sublinierea importantei semnificatiei unor sentimente
precum cel de satisfactie a reusitei, cooperarii, respectului pentru realizari,
etc. …Rolul de educator al profesorului…este acela de a trezi „virtuti”, de a
forma caractere” (A: Neculau, 1998).
Astfel, profesorul are de indeplinit o sarcina
complexa, care cere mult devotament pentru profesie, tact pedagogic, respect
pentru ceilalti (in special pentru studenti), tratarea lor ca pe niste fiinte
egale lui si desfasurarea activitatii didactice ca partener al studentului, ca
sfatuitor si, mai ales, ca educator.
Bibliografie
Albu Gabriel, In
cautarea educatiei autentice, Ed. Polirom, Iasi, 2002
Cozma Teodor
(coord.), Psihopedagogie, Ed. Spiru Haret, Iasi, 1994
Cucos C-tin
(coord.), Psihopedagogie-pentru examenele de definitivare si grade didactice,
Editia a II-a revazuta si adaugita, Polirom, Iasi, 2002
Ion, Dumitru Al.
Meseria
de profesor si exigentele cercetarii sale, Revista de Stiinte ale
Educatiei, anul III, nr. 2 (5), Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2001
Vaideanu George,
Educatia
la frontiera dintre milenii, Ed.Politica, Bucuresti, (1988)
Vaideanu George,
Modernizarea
invatamantului superior, Institutul de Stiinte Pedagogice
Vintanu Nicolae,
Educatia
universitara, Ed. Aramis, Bucuresti, 2001
*** MEN,
Dezvoltarea educatiei permanente in Romania, 1998
*** www.cepes.ro